Service-uri auto amenințate cu pistolul de clienții nemulțumiți de reparații

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) atrage atenția Guvernului și Parlamentului României cu privire la modificările care se doresc a fi aduse prin Plx-216/2024 la Legea RCA 132/2017.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Subliniem faptul că în Germania se pedepsește cu închisoare semnarea oricărui contract de colaborare între un asigurător și un service auto. În România, Parlamentul, ASF și Consiliul Concurenței doresc să modifice legea astfel încât doar service-urile aflate sub contract cu asiguratorul să poată efectua reparații. De ce? Pentru ca aceste service-uri să fie obligate să accepte tarifele impuse de asiguratori, ceea ce conduce în mod inevitabil la situații în care păgubiții nemulțumiți de calitatea reparațiilor ajung să amenințe angajații service-urilor.

COTAR avertizează în special grupul de deputați PSD-PNL de la Camera Deputaților în legătură cu pericolele și consecințele grave ale modificării Legii RCA 132/2017 după ce service-urile auto care fac reparații în limita sumelor ajustate la cererea asiguratorilor au ajuns să suporte consecințele pentru slaba calitate a reparațiilor, inclusiv s-a ajuns la amenințări cu pistolul din partea clienților nemulțumiți.

În contextul actual, din cauza tarifelor reduse și a discounturilor impuse de societățile de asigurări multinaționale prin contracte dezavantajoase cu service-urile auto, principalii afectați sunt păgubiții și asigurații care sunt obligați să accepte reparații de proastă calitate din partea service-urilor auto aflate sub contract cu asiguratorul, precum și să achite diferențe la reparațiile auto datorită faptului că societățile de asigurări refuză plata dosarelor sau au intrat în faliment cu complicitatea ASF.

Sunt situații critice, așa cum presa a relatat pe 27 august 2024, când angajații unui service auto au fost amenințați cu moartea de către proprietarul unui vehicul prost reparat, care a scos pistolul în fața angajaților. Acest incident este o consecință gravă a tuturor demersurilor pe care asigurătorii le fac de mai mulți ani pentru a modifica legislația în favoarea lor și a diminua cuantumul sumelor alocate reparațiilor. Există o legătură de cauzalitate directă între tarifele reduse impuse prin contract de asiguratori și practicate obligatoriu de service-uri, care afectează inevitabil calitatea reparațiilor și profesionalismul angajaților. Consiliul Concurenței nu vede o problemă foarte gravă care afectează mii de tarife aliniate între asigurator și service.

COTAR atrage atenția asupra faptului că piața reparațiilor auto din România trebuie să rămână liberă, bazată pe cerere și ofertă, conform normelor și directivelor Uniunii Europene, și nu îngrădită de diverse tarife de referință impuse arbitrar de o parte a deputaților PSD-PNL din Parlament, fără a avea la bază niciun studiu de impact asupra pieței și a celor 10 milioane de plătitori de polițe RCA din România.

De asemenea, solicităm de urgență ca RAR și ANPC să verifice cu rigurozitate service-urile auto care nu prestează reparații de calitate și să le retragă autorizațiile celor care înregistrează reclamații repetate și întemeiate din partea clienților. Aceste service-uri reprezintă un pericol real pentru siguranța participanților la trafic și subminează eforturile service-urilor serioase care, în ciuda dificultăților actuale, reușesc să țină pasul cu tehnologia, să achite taxe și impozite la zi, să investească în formarea angajaților în centre de instruire din străinătate și să facă investiții semnificative în utilaje și scule.

„Domnule Prim-ministru Marcel Ciolacu și domnule președinte PNL Nicolae Ciucă, după amenințarea cu un pistol într-un service auto, suntem la un pas de o tragedie care ar putea costa vieți omenești din cauza unor reparații de proastă calitate. Din păcate, aici am ajuns astăzi din lipsa unui ASF care să sancționeze societățile de asigurări pentru neplata daunelor. RAR trebuie să își facă datoria și să controleze eficient service-urile care nu folosesc piese originale”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Confederația COTAR solicită Guvernului, Parlamentului și Curții Constituționale să ia în considerare aceste aspecte critice și să acționeze în consecință pentru a proteja drepturile și siguranța cetățenilor români. Vă rugăm, domnule Marcel Ciolacu, să faceți tot ce vă stă în putință ca propunerile PSD de la Camera Deputaților, care se doresc a fi introduse în Plx-216/2024, să se întoarcă la ASF pentru a fi dezbătute public de către reprezentanții tuturor asociațiilor de consumatori, asigurători, transportatori, service-uri auto etc. Nu este normal ca un grup de deputați PSD să distrugă definitiv piața asigurărilor din România, venind cu niște propuneri nocive și periculoase atât pentru cei circa 10 milioane de asigurați plătitori de RCA, cât și pentru toți cetățenii României sau cei străini aflați în tranzit, care pot deveni victime ale accidentelor rutiere provocate în urma unor reparații făcute pe bani puțini, la cererea asigurătorilor”, a mai declarat Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Știri interne

Theo P.

Zi de sărbătoare la Ghimeș, în județul Bacău. Preotul Emil Nedelea Cărămizaru: Înțeleg de ce Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a voit să ajungă în mijlocul acestor români cu inima de aur

Theo P.

Ion Sterian, la întâlnirea șefilor OTS de la Salonic: Consens total pentru Coridorul Vertical, sperăm să fie gata la sfârșitul anului 2026 – începutul lui 2027

Theo P.

Coridorul vertical, planul de urgență al României în cazul în care rămânem fără gaze. Sebastian Burduja: „Putem apela la importuri de aici”

Theo P.

Marcel Ciolacu: Investițiile în metrou, cheia pentru dezvoltare și trafic

Theo P.

Super Mama: Mâncare sănătoasă din Sibiu, servită rapid și cu dragoste

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.