Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat oficial că va candida pentru funcția de Președinte al României. Într-o postare pe rețelele sociale, Ciolacu a subliniat angajamentul său de a reprezenta toți cetățenii.
Iată aici întregul discurs al domnului Marcel Ciolacu:
“Am decis astăzi să candidez pentru funcția de președinte al României! Le voi cere colegilor mei, la Congresul PSD din 24 august, să îmi ofere, prin votul lor, onoarea de a lupta pentru toți cei care, în ultimii 20 de ani, nu s-au simțit reprezentați, nu s-au simțit auziți și care și-au pierdut speranța într-un Președinte al TUTUROR, care să se bată pentru drepturile întregii societăți!
Vreau să le asigur tuturor românilor un viitor în care să existe speranța unei vieți mai bune, în bunăstare și pace.
Cred că marea așteptare a românilor este aceea ca bogăția, produsă prin dezvoltarea economică a României din ultimii ani, să ajungă la cât mai mulți dintre cei care au muncit ca lucrul acesta să se întâmple!
Eu CRED că mandatul viitorului Președinte al țării trebuie să fie despre o Românie corectă, bine organizată, care are grijă de toți românii care muncesc cinstit!
Sunt PREGĂTIT ca, alături de toți cei care cred și simt la fel, să lupt pentru ca românii să trăiască într-o țară de care să fie mândri în fiecare clipă!”
Sursă: Pagina Oficială de Instagram a domnului Marcel Ciolacu
Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.