Gușă: Iohannis, adevăratul câștigător al unor alegeri pierdute de către români, apare acum ca și coordonatorul unei fraude electorale ce confirmă că suntem stat eșuat. Politicienii sunt pe modul MUCLES!

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Iohannis a declarat că e mulțumit de rezultatul alegerilor și de modul în care s-au desfășurat acestea, iar din unghiul său de vedere are dreptate. Cum altfel să se petreacă lucrurile într-un stat eșuat ca România? Doar chiar el ne-a avertizat de mult timp că așa e treaba. Iohannis are probleme doar dacă alegerile ar fi analizate din punct de vedere legal. Atunci am vedea șirul de fraude grosolane, ce dau României imaginea de stat african, oricum nu un stat din spațiul euroatlantic. Culmea ironiei, Iohannis a făcut aceste declarații, în care se prezenta ca fiind mulțumit, în timp ce prezida adunarea țărilor NATO în formatul B9, București 9, la Riga, adică ceva de râsul curcilor, prieteni goldiști. Un președinte, ce conduce o țară cu alegeri de tip african, dă indicații unor șmecheri euro-atlantici despre cum să se acționeze regional în caz de conflict cu rușii. De râs! N-a uitat oricum să menționeze Iohannis că săptămâna viitoare, în CSAT, rezolvăm treaba cu Patriot-ul dat ucrainenilor. Ia să vă vedem, măi contestatarilor, măi oameni politici, măi jurnaliști câți veți discuta despre acest lucru sau câți veți pune batista pe țambal, ca de fiecare dată.

Văzând rânjetul lui Iohannis ieri, mi-a venit în minte din întâmplare acțiunea din 2021 a celor de la AUR, care au strâns semnături pentru suspendarea lui Iohannis. Au strâns multe, dar după aceea au abandonat acțiunea fără explicații; astăzi știm de ce – liderii AUR au vrut să le fie bine,ca să nu le fie rău. Revin la alegerile din țara lui Iohannis (că a noastră nu mai e, și știți bine) și înșir în felul următor. Am avut la aceste alegeri număr de alegători declarați fals, un număr mult prea mare față de numărul real; voturi anulate peste un milion; buletine de vot subtilizate, nu s-a spus de către cine; alte buletine de vot pre-ștampilate, o parte de către cei de la USR, altele probabil că de la toate partidele de la guvernare; ștampile false găsite; metoda suveica, ce a funcționat de minune, filmate fiind treburile cel puțin în Sectorul 5 din București în beneficiul lui Piedone; reprezentanți cumpărați, mituiți în secțiile de votare, ce au putut genera o fraudă uriașă; procese verbale inversate, deci falsificate; am avut un singur exit-poll în această țară, realizat cu cel mai contestat institut de sondare; apoi, am avut UDMR-ul votat de către românii din sudul țării, fraților; deschiderea frontierelor și vot dublu din partea unor maghiari cu dublă cetățenie, pentru că acele frontiere s-au deschis între România și Ungaria; a intrat în Parlamentul European unul Ștefănuță, prietenul Laurei Codruța Kovesi și al lui Mark Gitenstein, un om despre care nu știam nimic, că nu l-a văzut nimeni în această campanie și, „hocus pocus STS-us”, îl avem pe Ștefănuță europarlamentar, un Ștefănuță promotor al LGBT-ului, după cum v-am spus, protejat de către americani. Ce mai avem? Mai avem mascaradele de la Sectorul 1 și Sectorul 2; mai avem numărul de voturi neverosimil de mare pentru Nicușor Dan sau Piedone Jr.; multe, multe altele mai avem, dar mă opresc astăzi aici.

Pe acest fond și în aceste condiții, Iohannis rânjește nederanjat de nimeni. Liderii politici sunt pe modul mucles de frica dosarelor cu care sunt șantajați, unele penale, altele de moravuri blamabile. Marii lideri se înghesuie rapid, în schimb, pe culoarul spre alegerile prezidențiale; dau din coate în mod agresiv ca să fie nominalizați rapid, de frica contestărilor interne, vor să se impună și apoi să-și negocieze parcursul electoral, cu cine? Păi cum cu cine? Cu stăpânul dosarelor, pe numele său Klaus Werner Iohannis, să afle acești mari lideri politici ce au voie să expună în campanie și ce nu (adică ce li se dă voie și ce nu), câte voturi li se va permite să adune în final, ca să știe ce spun și ei acasă, cu ce merg în traistă. Asta e țara lui Iohannis, statul eșuat, pe care inclusiv el l-a eșuat.

Sursa articolului aici.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Știri interne

Theo P.

Candidații iluzioniști

Theo P.

Haideți să dăm niște note candidaților la Primăria București

Theo P.

romania-statele-unite-stegulete
E Lege: Schimb de Informații cu Departamentul pentru Securitate al SUA!

Theo P.

sanimed-microscop-cover
Inovație medicală românească: matrici biopolimerice cu lactoferină pentru vindecare rapidă

Theo P.

ASF
Sondaj CIRA: ASF, vinovată în ochii cetăţenilor pentru dezastrul din asigurările RCA

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.