Estimare participare la urne și posibile rezultate

Știați că Brad Pitt a jucat în Dallas? Când am aflat asta am fost mai puțin surprins decât atunci când am aflat că Traian Băsescu a candidat la Primăria București în 2020. Pur și simplu nu mai țineam minte. A obținut 72.556 de voturi din 660.118 voturi valabil exprimate (11.059 de voturi au fost nule).

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
urne vot

Pe locul 1 a fost Nicușor Daniel Dan (dar asta știți deja) cu 282.631 de voturi. Interesante sunt numerele de la ultimele alegeri locale pentru că ne pot da o imagine a ceea ce se va întâmpla acum. Ceea ce scriu aici sunt informațiile oficiale pentru București: 1.827.726 de alegători pe liste (inclusiv cei 12.917 alegători de pe listele suplimentare). Înseamnă că s-au prezentat la vot 36,76% din cei cu drept de vot. Extrem de puțini.

Haideți să facem o comparație între 2020 și 2016 pentru că este important să facem niște predicții pentru 2024.

1.793.263 – total alegători cu drept de vot în 2016 vs. 1.827.726 – total alegători cu drept de vot în 2020

595.822 – total alegători care au votat în 2016 vs. 672.004 total alegători care au votat în 2020

573.775 – total voturi valabil exprimate în 2016 vs. 660.118 total voturi valabil exprimate în 2020

21.758 – total voturi anulate în 2016 vs. 11.059 total voturi anulate în 2020

33,23% – prezență la urne în 2016 vs. 36,76% – prezență la urne în 2020

Primar votat cu 246.553 în 2016 vs. Primar votat cu 282.631 în 2020.

În 2012 prezența la vot a fost de 45,06% (812.264 de alegători prezenți la urne).

Sunt diferențe importante între prezența la vot la diverse runde de alegeri și este interesantă evoluția anumitor candidați. De exemplu, în 2008 Sorin Oprescu a obținut 164.219 voturi, cred că este primarul care a fost ales cu cele mai puține voturi. Același Sorin Oprescu a obținut, în 2012, 430.512 voturi și tot în 2012 a intrat în scenă și Nicușor Daniel Dan care a obținut 66.649 de voturi (a fost pe locul 4).

În 2016 Nicușor Daniel Dan a obținut 175.119 voturi (aproape o triplare a numărului de voturi), a ieșit pe locul 2, în spatele Gabrielei Firea care a obținut 246.553 de voturi.

În 2020 Gabriela Firea a obținut 250.690 de voturi, a ieșit pe locul 2. Dacă e să comparăm cu evoluția lui Oprescu între 2008 și 2012 se observă că Gabriela Firea nu se poate baza pe mai mult de 250.000 de voturi. Cred că ăsta este tot bazinul ei electoral din care va rupe și Piedone.

Nicușor Daniel Dan a crescut de la un ciclu electoral la altul, doar că în acest an situația este puțin diferită pentru că o parte din bazinul lui electoral este disputat și de Sebastian Burduja. În 2020 Nicușor Daniel Dan a fost susținut și de PNL care azi are candidat propriu.

Așadar, avem niște numere după care să ne ghidăm, avem niște sondaje, să facem și niște scenarii:

Numărul de votanți nu o să fie cu mult diferit, deci, luăm ca referință aproximativ 1.8 milioane de alegători.

Scenariul 1 – rata de participare la vot este de 35%, adică 630.000 de votanți. Nicușor Daniel Dan și Sebastian Burduja își dispută aproximativ 300.000 de votanți (am luat în considerare faptul că pe Nicușor Daniel Dan nu l-au votat toți simpatizanții PNL în 2020). Din restul de 330.000, știm că 250.000 sunt bazinul Gabrielei Firea, din care Piedone va rupe o parte. Deci, 330.000 de votanți vor fi disputați de Gabriela Firea, Cristian Popescu Piedone, Mihai Enache și Diana Șoșoacă. Estimez că 10% dintre voturi vor fi suma voturilor anulate, cele obținute de Mihai Enache și Diana Șoșoacă, deci din 330.000 ar rămâne 267.000 de voturi pe care și le vor disputa Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. O distribuție realistă a voturilor, la o prezență la vot de 35% ar fi: Nicușor Daniel Dan – 215.000 de voturi, Gabriela Firea – 185.000 de voturi, Sebastian Burduja – 85.000 de voturi și Cristian Popescu Piedone – 82.000 de voturi. Restul de voturi se duc la ceilalți candidați.

Scenariul 2 – rata de participare la vot este de 40%, adică 720.000 de voturi. Vor fi aproximativ 90.000 de voturi în plus care cred că se vor duce, în mare parte, spre Sebastian Burduja (probabil 40.000) și Nicușor Daniel Dan (30.000), iar restul de 20.000 de voturi vor fi câștigate de ceilalți candidați. Nu se va schimba ordinea, locul 1 – Nicușor Daniel Dan, Locul 2 – Gabriela Firea, Locul 3 – Sebastian Burduja, Locul 4 – Cristian Popescu Piedone.

Îndrăznesc să spun că orice creștere de procent va duce voturi spre Sebastian Burduja într-un mod exponențial. 1% creștere înseamnă 18.000 de voturi. Asta înseamnă că la o participare la vot de peste 47% se va schimba clasamentul: Locul 1 – Nicușor Daniel Dan, Locul 2 – Sebastian Burduja, Locul 3 – Gabriela Firea, Locul 4 – Cristian Popescu Piedone.

Este pentru prima dată când bucureștenii au doi candidați buni (Nicușor Daniel Dan și Sebastian Burduja), așa că ieșiți la vot ca să îi putem convinge și pe alți oameni educați să se implice în politică.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Știri interne

Theo P.

Candidații iluzioniști

Theo P.

Haideți să dăm niște note candidaților la Primăria București

Theo P.

romania-statele-unite-stegulete
E Lege: Schimb de Informații cu Departamentul pentru Securitate al SUA!

Theo P.

sanimed-microscop-cover
Inovație medicală românească: matrici biopolimerice cu lactoferină pentru vindecare rapidă

Theo P.

ASF
Sondaj CIRA: ASF, vinovată în ochii cetăţenilor pentru dezastrul din asigurările RCA

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.