PE UN PUMN DE GOLOGANI…

România a avut, începând cu anii 1950, firme de prestigiu în domeniul construcțiilor și al proiectărilor de infrastructură.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Am putea enumera o mare parte dintre aceste foste companii de stat până în 1989 și care, după anii 90, au fost privatizate în proporție covârșitoare.

Ce este drept, foarte puține au reușit să țină pasul cu tranziția de după Revoluție. Dar cele care au făcut-o au înaintat cu greu în păienjenișul politic și chiar au reușit să folosească, cel puțin pe de o parte, investițiile direcționate de la bugetul de stat către construcții de infrastructură și edilitare.

An de an, puținele companii de construcții cu capital românesc au întâmpinat o serie de critici, care mai de care mai rocambolești… Atacurile fiind de altfel țintite din partea unor trusturi de presă și parcă special făcute în favoarea altor companii competitoare sau nu, din același domeniu de activitate.

Mai deverme sau mai târziu s-a dovedit însă, de-a lungul anilor, ca fiind orchestrate și având ca fundament trasarea unor coridoare preferențiale a anumitor firme europene, cât și din Asia de Sud. Firme care s-au perindat pe plaiurile mioritice de-a lungul anilor, primind contracte grase, cu toate că acestea au fost atribuite în mod legal, în baza legislației în vigoare.

Paradoxal este însă că atât firmele de construcții tradiționale rămase în picioare și care au reușit prin seriozitate și execuție să fie solicitate și în alte state, cât mai ales responsabilii firmelor respective – unii dintre ei ingineri de prestigiu și coordonatori ai multor proiecte derulate și încheiate cu mare succes peste hotare până în anul 1989 – sunt ”mâncați” de la spate, tot de ai noștri…

Pe unii dintre acești ingineri constructori de excepție îi regăsim și astăzi, ca executanți ai multor proiecte realizate din bugetul statului. Ceea ce de altfel se întâmplă peste tot în lumea civilizată!

Astfel că o întrebare pertinentă și de bun simț pe care și-o poate pune orice român este de ce tot niște români urmăresc, probabil fără ca să își dea seama, că își dau singuri cu stângul în dreptul… Doar pe un pumn de gologani…?

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Știri externe

Cezar Cătălin MARIN

Elliott Harris: Unul dintre cei mai importanți oameni de la ONU

Cezar Cătălin MARIN

Banii din droguri, băgați în cartiere de lux din Nordul Capitalei!

Cezar Cătălin MARIN

Ei i-au REVOPSIT “TRECERILE de PIETONI” lui COLDEA!

Cezar Cătălin MARIN

Kövesi, la volanul lui Bode, cu BMW-ul direct în zidul EPPO!

Cezar Cătălin MARIN

Bătălia pentru Cotroceni, între ORDINE si HAOS!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.