Simion s-a trezit cu mufa-nchisă de procurori!

A vrut să-i pună piedică Dianei Șoșoacă și a ajuns să fie prins el într-un dosar penal. Este vorba de George Simion, care a uitat de proverbul cu facerea de bine și l-a ajutat pe Silvestru Șoșoacă să-și compună listele necesare depunerii candidaturii la PE.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
George Simion AUR

Povestea a explodat ieri, după ce zeci de membri AUR plus angajați ai acestui partid au fost convocați din zorii zilei la Parchetul General. Măsură înfierată fără întârziere de senatorul AUR Claudiu Târziu: ”Au fost ridicaţi ca nişte infractori din stradă în lipsa unui mandat de arestare şi de aducere, au fost percheziţionaţi şi umiliţi în faţa vecinilor deşi nu aveam decât calitatea de martor”. Problema s-a complicat însă și mai rău după ce surse din Parchet s-au confesat presei și așa s-a aflat că este vorba de un dosar în care, pe lângă Silvestru Șoșoacă (care de altfel a și fost plasat sub control judiciar după mai multe ore de audieri) evoluează și George Simion, urmând ca procurorii să-l bage în audieri și pe acesta. Concret, procurorii susțin că Simion este acela care i-ar fi instigat/somat pe mulți dintre membri și angajații AUR să semneze pe listele de susținători necesare depunerii candidaturii independente a lui Silvestru Șoșoacă la Parlamentul European. Auzind de necazul în care a intrat liderul lor, zeci de membri AUR au dat năvală pe treptele Parchetului General de unde și-au manifestat ore întregi susținerea pentru Simion.

Simion recunoscuse deja existența semnăturilor false!

După cum era de așteptat, Simion a dat și el în clocot și a reclamat ”încercarea de scoatere a AUR din competiția electorală”, ba chiar i-a acuzat pe procurori că i-au lăsat fără telefoane pe colegii săi de partid chemați ieri la Parchet – fapt care a dus la blocarea activității electorale a AUR în aceste ultime zile de campanie. Motiv pentru care Simion a și lansat un patetic apel pe pagina sa de Facebook: ”Indiferent dacă ieșim cu cătușe, dacă ne oprește internetul, mergeți duminică la vot!”. O mișcare ce-i drept bună într-o țară în care autovictimizarea a dat rezultate de fiecare dată. Marea problemă este însă că Simion a făcut o gafă majoră cu doar două zile înainte ca Parchetul General să iasă în peisaj cu acest dosar: a recunoscut, într-un interviu acordat activistului Valeriu Nicolae, că nu pot fi strânse ”în mod cinstit” semnăturile necesare înscrierii unui candidat la alegerile europarlamentare. Mai mult, a recidivat ieri seară, într-o emisiune televizată, când a declarat că niciun partid nu depune liste cu semnături corect adunate la alegeri – implicit nici măcar AUR. De ce s-a împușcat singur Simion? Cel mai probabil din greșeală, a fost luat de val și nu a realizat pe moment ce spune. El însă susține că a făcut-o conștient și din amor profund pentru adevărul absolut. Sau cel puțin așa a spus atunci când i s-a atras atenția asupra prostiei comise.      

Simion, frate de suferință cu bebelușa guadelupeză. Sau poate nu

Cel mai interesant este însă că madame primar de la 1, Clotilde Armand, a fost și ea recent reclamată, tot pentru depunerea de liste cu semnături falsificate la înscrierea în cursa electorală. Deși evenimentul are deja câteva zile vechime, procurorii nu au chemat-o pe mademoiselle Clotilde să dea cu subsemnatu’. În schimb, presa a fost informată, ”pe surse”, că Simion urmează să fie audiat chiar astăzi la Parchetul General. Să mai spună cineva că sexul nu mai contează în zilele noastre! Nu se știe dacă dosarul Șoșoacă va aduce AUR-ului puncte în plus sau în minus la scrutinul de duminică. Un lucru în schimb e sigur: Diana Șoșoacă jubilează în mod cert după ce și-a văzut fostul șoț și pe liderul politic care a șutuit-o din AUR băgați în găleată.

Una peste alta, trebuie remarcat că amorfa campanie electorală s-a animat brusc taman la final. Ceea ce poate însemna și că, deși au mai rămas doar două zile până să-și dea duhul legal, campania din acest an mai are încă timp să surprindă. Sperăm și noi ca scorurile finale să-i surprindă pe politicieni. Pe toți!

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Mai multe dezvăluiri

Simona BĂDULESCU

Iohannis, nouă șansă după ce CJUE i-a pus piedică Ursulei

Simona BĂDULESCU

Iohannis
S-a întors roata: Iohannis, la mâna lui Ciolacu!

Simona BĂDULESCU

PSD și PNL joacă la ruleta rusească fără tandem președinte-premier

Simona BĂDULESCU

PSD mai bâjbâie cel puțin o lună după prezidențiabil

Simona BĂDULESCU

Diana Șoșoacă, un alt ”birlic” pe scena politică

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.