Deși este extrem de târziu, ecuația alegerilor prezidențiale nu poate fi finalizată – și ulterior rezolvată – câtă vreme nu i se găsește lui Klaus Iohannis o funcție suficient de înaltă pentru imensul său ego și suficient de ”blindată” cât să-i dea actualului nostru prezident siguranța că nu va împărtăși soarta lui Traian Băsescu după ce va ajunge și el un fost. Fără a mai trece în revistă eșecurile înregistrate până acum de Iohannis în goana lui după funcții de top, îi dăm direct cuvântul lui Rareș Bogdan – personaj care susține că mai există două înalte poziții europene potrivite pentru viitorul ex-prezident Iohannis:   

”Există două poziții foarte importante, poziția de nou ministru al Apărării, comisarul pe Apărare care va fi și vicepreședinte al Comisiei (Europene – n.r.), o poziție foarte importantă în contextul regional actual pentru Europa și poziția de Înalt Reprezentant pentru Ucraina, fără poziție executivă dar cu rol de vicepreședinte având parte de rol pe parte de buget, de fonduri pentru Ucraina”.

Odată indicate ultimele două jilțuri încă neocupate la nivelul conducerii UE, același Rareș Bogdan ne-a invitat pe toți să urmărim cu atenție ”evoluțiile” pentru a vedea cine ocupă cele două poziții. În context, amintim că, în conformitate cu unele informații vehiculate nu demult în culisele politice, Iohannis ar fi refuzat inițial poziția de Înalt Reprezentant al UE pentru Ucraina dar și-ar fi reconsiderat opinia în timpul sau imediat după recentul summit NATO care a avut loc la Washington. Așadar, mai sunt speranțe. Și pentru Iohannis și pentru români…

Măgarul PNL pus să aleagă între doi morcovi: rămânerea în căsnicia cu PSD sau un nou mariaj cu USR

Luând de bune zicerile lui Rareș Bogdan și fluturând batistuța în semn de adio pentru Iohannis, înseamnă că ecuația prezidențială se simplifică oarecum odată cu dispariția variantei Iohannis premier. Ceea ce înseamnă și revenirea în forță a scenariului referitor la tandemul Ciucă – Ciolacu. Toate ar fi mai bune și mai frumoase dacă Nicolae Ciucă ar reuși să crească în sondaje (nu trece de 12-13% nici cu ordinul procuraturii) iar Ciolacu să găsească formula minune care să-i convingă pe pesediști să admită că liderul lor nu candidează la Președinție. Varianta ideală este, evident, aceea în care PSD și PNL ar candida împreună promovând nu un prezidențiabil comun, ci un tandem asumat oficial pentru funcțiile de președinte al României și premier. Formulă blocată însă de orgoliile și interesele, personale și/sau de grup, existente în ambele partide. În mod clar, pesediștii sunt furibunzi după ce liberalii, ajutați din plin de ei la alegerile locale și europarlamentare, le dau acum cu flit. Mai mult, peneliștii flutură public posibilitatea ca PNL să refacă polul de dreapta (așa zis de dreapta, ca să fim corecți) cu USR și minionii PMP și FP. Analizată la rece, povestea cu refacerea dreptei este mai mult o dudă politică și asta din mai multe motive: unele dintre partidele care se reclamă a fi de dreapta nu sunt nici pe departe de dreapta (de exemplu USR), scorurile lor adunate nu pun de o majoritate parlamentară solidă (fără UDMR nici nu pot visa să se apropie de 50 la sută), toate alianțele așa zise de dreapta au eșuat lamentabil și au decedat din scurt, ca să zicem așa. Este drept că electoratul așa zis de dreapta este majoritar în România, dar cum nu prea are ce vota cea mai mare parte a lui nu se prezintă la vot. Cum o parte din voturile anti-PSD se contabilizează, astăzi, la AUR, scenariul conturării unei coaliții viabile de dreapta scârțâie rău. Mai mult, modul în care Elena Lasconi a ales să se promoveze și să se vândă pe taraba politică băștinașă nu este nici el de natură a facilita contacte amicale între USR și PNL.

Dată fiind poza la zi, nu se știe dacă liberalii insistă cu adevărat pe varianta coagulării unei noi alianțe cu USR sau dacă nu este vorba despre o pisică pe care PNL o flutură în fața PSD. Ce se știe, din narările unor liberali, este că fani declarați ai întoarcerii cu dosul către PSD și ai reconstruirii unei punți către USR sunt Rareș Bogdan și (ceva mai rezervat ce-i drept) Dan Motreanu. Indiferent dacă schema reconstruirii unei alianțe cu USR are sau nu girul majorității liberalilor, pesediștii au interpretat totul ca pe o cârpă roșie fluturată sub nasul lor, motiv pentru care s-au și întărâtat pe loc, ceea ce dăunează în mod evident ”stabilității” impuse din exterior. Cât și dacă ”exteriorul” consideră că este cazul să revină cu recomandări și/sau urecheli, vom constata în viitorul apropiat. Deocamdată, situația este staționară: PNL și PSD se scuipă și înjură copios dar domină împreună scena politică, nici PSD și nici PNL (ca de altfel nicio altă forță politică) nu posedă vreun exemplar cât de cât decent de prezidențiabil, Nicolae Ciucă și-a suspendat turneul electoral realizând în sfârșit că electoratul de dreapta se sorește în concedii, Elena Lasconi vrea să-i pună fustele-n cap lui Ciucă livrându-și public mesajele cu aceleași multiple ”ăăă”-uri în limbajul propriu ca și liderul PNL, Mircea Geoană tropăie pe lângă Cotroceni fără partid dar cu un solid grup de susținători potenți financiar în spate, George Simion dă case la snop și cu preț de dumping la tot cartierul iar Ciolacu face volte-n PSD sperând să scape totuși (împotriva tradiției partidului) cu funcția întreagă după prezidențiale. O peliculă demnă de ”Zmeura de Aur” care rulează într-o Românie aflată la doar trei luni distanță de primul tur al alegerilor prezidențiale, dar asta e.