Dracul își bagă coada și în electoratul suveranist

După totala bulversare a clasicelor electorate de dreapta și de stânga a venit rândul electoratului de tip suveranist/extremist. Votanților care oscilează între Simion și Șoșoacă li s-a oferit un nou produs: Blocul Suveranist Român.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
simion laufer

Țigăneala pesedisto-liberală i-a pus în umbră pe deja consacrații circari ai politicii dâmbovițene. Pe fundalul scandalurilor din coaliția guvernamentală, nici măcar imunda telenovelă montată de soții Șoșoacă nu a avut succesul de casă scontat. Concomitent, și acutele lui Simion în Parlament s-au diminuat. Ilan Laufer (ex-pesedist și fost partener al lui George Simion în AUR) speră acum să spargă acest moment de acalmie prin <<relansarea Blocului Suveranist Român>>. O formațiune naționalistă prin însăși definiția dată de Laufer, prezidată de el și la construirea căreia contribuie alți doi pesediști: Eugen Teodorovici și Ninel Peia. Fără a face aprecieri legate de șansele noii formațiuni, constatăm doar că naționaliștii/suveraniștii/extremiștii români au de ales în acest an electoral între trei produse de profil: AUR, SOS, BSR.

Atenție, bazinul naționalist dă pe dinafară de voturi

Cum turnanta naționalistă s-a aglomerat și ea, merită să vedem pe ce se bat de fapt politicienii care vor să-și bage picioarele în această nișă. Iar rezultatul este unul șocant: 20% dintre români au votat un partid naționalist, respectiv PRM, încă din anul 2000! Ținând cont și de frustrările adunate în mulți dintre români de atunci încoace, se poate ușor estima că ponderea acestui tip de electorat a crescut. Adevărat este și că mulți dintre acești concetățeni au refuzat să se mai prezinte la vot după dispariția PRM-ului și a lui Vadim, dar asta nu înseamnă că nu este vorba despre un bazin electoral încă existent și deosebit de tentant pentru orice partid sau persoană care visează să-și facă o carieră în politică. Ca să fie și mai clară situația prezentăm niște cifre: PRM a obținut aproape 2.300.000 de voturi la alegerile parlamentare din anul 2000. În 2020, PSD a câștigat parlamentarele cu … 1.730.000 de voturi! Asta ca să nu mai spunem și că prezența la vot a fost de 65,31% în 2000 și de doar 33.3% în 2020, ceea ce aproape că dublează scorul de odinioară al PRM, raportat la numărul de voturi exprimate. Dacă includem în analiză și numărul voturilor obținute de Corneliu Vadim Tudor în primul tur al prezidențialelor din același an 2000 – 3.178.293! – rezultă că bazinul electoral la marginea căruia salivează Simion, Șoșoacă și Laufer & Comp., poate livra între 1,5 și 3 milioane de voturi. Cifre care, mai ales la o prezență la vot scăzută cum pare să fie moda în prezent, pot propulsa partidele suveraniste/naționaliste/populiste/extremiste în prim-planul scenei politice românești. Aviz tuturor celor interesați.

Partea bună pentru cei care nu-și doresc apariția unui front politic naționalist unit și solid este că politicienii care târcolesc respectivul electorat au săpat deja serioase falii între ei. Dacă te gândești doar la epitetele cu care s-au gratulat Simion și Șoșoacă în plin Parlament – <<scroafo>>, <<fătălău>>, <<grobian>>, <<frustratule sexual>> – este greu de crezut că cei doi ar mai putea face vreodată bordei politic împreună sau că o asemenea construcție ar rezista. Drept e că noii veniți, respectiv Laufer și ai lui, nu par a fi genul care își adună acoliți prin extrem de facila metodă dâmbovițeană a ridicării poalelor în cap, dar să nu uităm că Laufer a eșuat deja în încercarea de a colabora cu Simion sub egida AUR iar o alianță Laufer – Șoșoacă este și mai greu de imaginat. Marea întrebare nu este însă cine cu cine se va alia și cum se vor înțelege șoșocii, simionii și lauferii după alegeri, ci cât anume din electoratul naționalist va putea fi adus la urne. Vom vedea.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Mai multe dezvăluiri

Simona BĂDULESCU

Iohannis, nouă șansă după ce CJUE i-a pus piedică Ursulei

Simona BĂDULESCU

Iohannis
S-a întors roata: Iohannis, la mâna lui Ciolacu!

Simona BĂDULESCU

PSD și PNL joacă la ruleta rusească fără tandem președinte-premier

Simona BĂDULESCU

PSD mai bâjbâie cel puțin o lună după prezidențiabil

Simona BĂDULESCU

Diana Șoșoacă, un alt ”birlic” pe scena politică

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.