Dead-line pentru Ciolacu?

Chiar dacă alegerile de duminică au ca obiect doar stabilirea noilor garnituri de europarlamentari, primari, șefi de CJ, consilieri locali/județeni/municipali, o parte dintre pesediști așteaptă cu totul altceva de la votul din 9 iunie.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
Marcel Ciolacu

Pare ciudat să vorbești despre viitorul lui Marcel Ciolacu taman în buza dublului scrutin locale-europarlamentare, dar nu e. Și asta pentru că, dacă îți îndrepți atenția asupra anumitor mișcări interne din PSD, înțelegi că menținerea lui Ciolacu în fruntea celui mai mare partid depinde de scorurile calculate după votul de duminică.

Ca să înțelegem cum își văd unii dintre social-democrații (grei!) viitorul trebuie evocate întrunirile conducerii PSD din ultimele luni. Întruniri al căror leitmotiv a fost obligația ca PSD să obțină cel puțin 30 de procente în toate confruntările electorale din acest an. Altfel spus, Ciolacu este obligat să obțină doar scoruri cu cifra 3 în față pentru partid, în caz contrar fiind pe loc concediat. Această fiind introducerea, să trecem la cuprinsul în care este vorba despre apriga dorință a unui grup de pesediști/filiale (cu greutate în partid) de a-și vedea partidul sub 30%. Nu pentru a face rău PSD-ului, ci pentru a se debarasa cât mai repede de liderul lor en titre. Respectiv în prag de vară și nu de abia în toamnă. Acum, grupul de abia așteaptă să vadă dacă se confirmă pronosticul conform căruia alianța PSD-PNL va lua doar 40-41% la europarlamentarele din acest an. Din cauza faptului că PNL și PSD candidează la locale ba împreună, ba separat, scorul de la aceste alegeri nu este la fel de important. Dar să revenim la cazul, letal pentru Marcel Ciolacu, în care alianța PSD-PNL ar obține doar 40%. Situație în care acesta va fi pus de bunii săi colegi de partid să scadă cota PNL din total (cam 12%) și să constate singur că scorul PSD-ului are cifra 2 în față. Odată terminată socoteala, lui Ciolacu i se va arăta direct ușa. O ușă în spatele căreia se încălzește un cuplu inedit: Sorin Grindeanu și Victor Negrescu (lup tânăr și europarlamentar pesedist vestit). Iar dacă se ajunge până aici, PSD-ul va urma drumul bine bătătorit: convocarea unui congres extraordinar special pentru ”decapitarea” liderului care a acoperit de rușine partidul, Soartă pe care, cu excepția lui Victor Ponta, au avut-o toți predecesorii lui Ciolacu, în frunte cu atotputernicul mentor și șef Ion Iliescu. Ponta a fentat eșafodul ritualic doar pentru că a lăsat de bună voie totul și a șters putina la timp. Trebuie amintit că și Dragnea a scăpat de ghilotina oficială a partidului, dar asta doar pentru că el a fost ”decapat” din fruntea PSD de brava noastră Justiție mioritică, ca urmare nu se pune. Dar să revenim strict la oile noastre și să concluzionăm că Marcel Ciolacu are toate șansele să ajungă un șef mort în cazul în care combinația PSD-PNL nu scoate un scor de minimum 45% la europarlamentarele de duminică.

Culmea este însă că viitorul lui Ciolacu va rămâne unul încert și acest fericit caz. Și asta pentru simplul fapt că lui Klaus Iohannis (genitorul alianței guvernamentale PSD-PNL) îi bate din ce în ce mai tare ceasul prezidențial iar șefimea plus majoritatea PPE-PES de la Bruxelles nu se simt nici ele prea bine. Ținând cont și de nesiguranța vremurilor, de interesele (economice, strategice, geopolitice etc) partenerilor strategici și nu numai, de modul în care se vor desena noile sfere de influență (ba chiar și noi granițe în cel mai de coșmar scenariu), teza referitoare la păstrarea ”stabilității politice” mioritice cu orice preț și-ar putea pierde importanța. Ceea ce va însemna și că PSD și PNL vor ajunge instantaneu la divorț, situație în care nu mai este nevoie de un lider neconflictual și înclinat spre concesii în fruntea ”PeSeDe”. Altfel spus, nici ”exteriorul” PSD-ului nu ar mai avea nevoie de Ciolacu. Și nici de Ciucă în fruntea PNL, în treacăt fie spus. În cazul în care așa se vor desfășura lucrurile, fără doar și poate atât PSD, cât și PNL vor dori să aibă în frunte lideri cât mai agresivi și mai tari în gură – categorie la care Ciolacu și mai ales Ciucă nu pot juca. Deși paleta posibilităților (și informațiilor pe surse) este mult mai largă, punem punct aici pentru a nu dezvolta și scenariile (de coșmar economic și social) care pot fi schițate pentru o Românie care, după ce că este deja vai steaua ei, va intra din nou într-o eră a instabilității politice interne. Va fi timp destul pentru scenarii, combinații jegoase și lovituri sub centură (atât în interiorul partidelor cât și între partide) după votul de duminică. Din păcate.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată
pictograma_ASI
Mai multe dezvăluiri
Minune: Mutul Iohannis a căpătat glas! Nu și funcție…

Simona BĂDULESCU

Disperare în PNL: Ciucă bate pasul pe loc

Simona BĂDULESCU

Iohannis și-a scos moștenitorul în lume

Simona BĂDULESCU

Adevăr sau minciună: PSD și PNL, decapitate înainte de prezidențiale

Simona BĂDULESCU

Un Parlament răsărit din iahnie și rachie

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.