Marcel Ciolacu spune că are în vedere tot o alianță cu PNL și după alegerile din toamnă. Mihai Tudose nu exclude o alianță PSD-AUR și nici nu ezită să le ureze drum bun către casă (a se citi către Opoziție) „meduzelor” liberale.

Nicolae Ciucă vede tot o combinație PSD-PNL și în viitoarea guvernare. Același Nicolae Ciucă se declară preocupat și de formarea unui nou pol de dreapta, PNL-USR, în vederea formării unei guvernări de dreapta. Concomitent, Rareș Bogdan și alți peneliști vomită pe unde pot „meduza PSD” pe care Iohannis i-a obligat să o înghită.

Pe scurt, acestea sunt principalele mesaje trimise pe toate canalele de PSD și PNL de când fiecare a luat campania electorală pe cont propriu. Ce să înțeleagă un om normal și neștiutor de „finețuri” politice? Răspunsul corect: nimic. Mai mult, acest gen de schizofrenie politică este și motivul pentru care rata absenteismului atinge una dintre cele mai ridicate cote în România. Nu că acest fenomen i-ar deranja pe politicieni, mai ales pe aceia din vechile partide îmbătrânite în guvernări și în rele în România postdecembristă. Dimpotrivă, PSD și PNL ar face tumbe de bucurie dacă la urne s-ar prezenta doar electoratele lor dure. Din păcate pentru vechile tumbe/meduze politice, noile vremuri au activat atât un electorat de tip nou, cel numit anti-sistem, cât și un electorat naționalist/suveranist – o realitate inconfortabilă pentru partidele mainstream și prost gestionată de acestea pe deasupra.

O dovadă în plus în acest sens este adusă de PSD și PNL, cele două partide aflate la putere care, pentru că nu-și pot asuma pe persoană fizică părțile mai bune din guvernarea comună, se mulțumesc să-și arunce reciproc mâțe moarte pe la porți. Categorie în care intră și amenințările legate de eliminarea reciprocă din patul conjugal și punerea pirostriilor guvernamentale cu intruși tip AUR/USR, dar și aruncarea oalelor sparte de actualul guvern de la unii la alții. Duritatea atacurilor îi face pe mulți să se îndoiască de posibilitatea reluării fericitului mariaj PSD-PNL după încheierea ostilităților electorale. Nu este cazul, cantitatea de lături aruncată/înghițită de politicieni este practic infinită. Mai mult, ea nu afectează cu nimic finalul clasic, imortalizat magistral de Caragiale, „Pupat Piața Independenți”. Dacă nu se împușcă la propriu cumva (și nu o vor face), dacă „partenerii strategici” nu ne vor livra cine știe ce nou scenariu fistichiu și dacă AUR nu sparge (din greșeală!) barierele impuse, pesediștii și liberalii se vor pupa fericiți în bot după prezidențiale și vor pune de o nouă horă guvernamentală. Se va găsi și președinte, se va găsi și premier, iar motivul ștergerii lăturilor este deja cunoscut: menținerea stabilității politice a țării în aceste vremuri de restriște. Restul este doar circ, păcat că românii stau mai prost ca oricând cu pâinea în această stagiune.