Sec și aritmetic, ierarhia stabilită de sondajul Sociopol (realizat între 26 august și 3 septembrie) este următoarea: Marcel Ciolacu 26%, George Simion 19%, Mircea Geoană și Elena Lasconi la egalitate – 14%, Nicolae Ciucă 10%, Diana Șoșoacă 9%, Cristian Diaconescu 7%. Deoarece șansa ca aceste cifre să se regăsească în rezultatele alegerilor propriu-zise este extrem de mică, să aruncăm un ochi pe ierarhia candidaților care-l urmează pe Ciolacu, respectiv persoanele din rândul cărora se va alege al doilea finalist al cursei pentru Cotroceni. Unde două elemente sar în ochi: readucerea lui George Simion pe locul doi (cu doar 6 procente în urma lui Ciolacu) și punerea pe picior de egalitate a lui Mircea Geoană cu Elena Lasconi.

Dacă adunăm procentele acordate lui George Simion cu scorul pus în contul Dianei Șoșoacă, ajungem la 27%. Numărul este la limita superioară a bazinului naționalist/suveranist, iar dacă el reflectă realitatea de pe teren, asta înseamnă și că niciunul dintre respondenții sondajului nu a dat vreun vot lui Cristian Terheș. Ba mai mult, naționaliștii care sunt fani PSD și chiar PNL (nu mulți, dar există și dintre aceștia) au mizat la unison doar pe Simion și pe Șoșoacă. Așa o fi. Și tot în cazul lui Simion atrage atenția foarte mica diferență dintre el și Ciolacu – doar 6 procente. Una cel puțin curioasă dacă stai și te gândești la marea diferență dintre partidele celor doi candidați, PSD și AUR – mai ales un AUR care nu a strălucit la alegerile locale. Sincer vorbind, este foarte greu de crezut că PSD nu poate să-și scoată prezidențiabilul cu doar șase procente peste candidatul AUR. O fi dând Simion apartamente la toată lumea, dar să nu exagerăm.

La fel de ciudată este și aducerea la egalitate a lui Mircea Geoană cu Elena Lasconi. Oricâtă notorietate ar fi căpătat USR-ul după isprăvile de larg răsunet, dintre care unele și cu ecou penal, comise de celebrii Clotilde Armand, Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, să crezi că Elena Lasconi îi ia fața lui Mircea Geoană depășește logica în general și pe cea politică în particular. Egalitatea Geoană – Lasconi scârțâie și atunci când este raportată la susținerea politică. Da, Geoană este candidatul fără partid, dar dacă USR se mai screme un pic, la fel va ajunge și Lasconi – respectiv lider al unui partid care dă semne că ar putea avea probleme în această toamnă chiar și cu amărâtul de prag electoral minim (5%). Să ai un partid cu procente cât degetele de la o mână și, în schimb, tu să împuști 14 – 15 la sută în alegerile prezidențiale ține deja de zona SF.

Despre Nicolae Ciucă se poate spune doar că este un personaj consecvent, care rămâne în continuare abonat la locul său din coada turmei. Chiar și așa, opinia majoritară și pe scena politică și în culisele acesteia este că, indiferent de sondaje și de toate artificiile inerente unei campanii electorale grele, adversarul lui Ciolacu în finala prezidențială se va alege (sau mai curând va fi ales) dintre Ciucă, Simion și Geoană. Și, oricât de bizar poate părea, accentul cade pe codașul Ciucă. Își mai amintește oare cineva de unul dintre jocurile populare din secolul trecut, în rândul copiilor, „urma scapă turma”?