PUIULE, ĂSTA TE-A SCĂPAT DE PUȘCĂRIE?!

Hopa, iată că structurile contrainformative nu au intrat în adormire chiar cu totul, în oricum eșuatul stat iohannist.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Astfel că, pas cu pas, ca să nu zicem direct ”ghinion” pentru ofițerii de legătură care s-au bătut pe burtă cu ”obiectivele” pe care, conform fișei postului, trebuiau să le documenteze, ies la iveală noi nume… Ale unor foști potentați ai zilei care în schimb astăzi ar da orice ca să nu li se mai pună ”lampa în ochi”!

Unul dintre pilonii statului – fie el de drept, paralel sau ticălos! – care se scaldă în acest ”dolce far niente” post – DNA fiind Horia Georgescu! Cum care Horia Georgescu? Da, da, chiar ăla care înfiera cu zeloasă ”mânie proletară” averile colegilor de guvernare, opoziție, aproape că nici nu mai conta. Cel puțin atâta vreme cât structurile erau mulțumite de serviciile sale. Dar asta doar până când ”s-a schimbat schimbarea”! Și din ”vânător”, Horică a ajuns direct ”vânat”!

Acum, nu este scopul nostru de a deranja răsfățul fostului ”răsfățat al sistemului”! Mai ales că între timp acesta a fost preluat de către unii dintre miliardarii din zona gri a aceluiași sistem. Cel care l-a făcut mare, în fruntea ANI… Și apoi l-a făcut mic, dar mic de tot, la ”Beciul Domnesc”. Acolo unde, ce este drept, nu chiar toți generalii s-au lepădat de el. Un exemplu concret fiind cel al fostului șef al Direcției Generale de Informații a Armatei. Marian Hăpău dând dovadă chiar de un altfel greu de pronosticat caracter bărbătesc, atunci când s-a dus după Horia Georgescu chiar și la suferință!

Iar după ce Horia Georgescu a scăpat în cele din urmă de restul ”tinichelelor” celorlalte dosare ANRP din justiție, acesta este de înțeles de ce a tot deschis șampania. Musai Armand de Brignac.

Numai că bronzul de Pampelonne Beach s-ar putea să fie deja unul prea ”ca la țară” pentru a nu sări în evidența rapoartelor contrainformative. Cele care astfel remarcă și gestul unui ”anume” martor ”H.G.” din dosarul miliardarului Puiu Popoviciu de la Londra.

Și dacă Horică a făcut un astfel de gest, aproape că nici măcar nu mai contează ”resorturile” care l-au împins spre mărturia izbăvitoare. Cu toate că, pentru că așa este Justiția asta făcută, poate l-a salvat pe Puiu Popoviciu… Dar îl poate ”îngropa” la o adică pe Lucian Pahonțu. Așa că ”unde dai și unde crapă” poate fi o dilemă contrainformativă mult mai ușor de descâlcit, strict juridic vorbind, decât se așteaptă atât foștii, cât și actualii ”operativi” care știu prea bine cine este de fapt ”martorul H.G. de la Londra”…

Ceea ce nu este cazul ”puilor de miliardari” de la Londra, care așteaptă de asemenea ca o mărturie copy–paste după cea din cazul Puiu Popoviciu să îi ferească de brățara de la picior. Și mai ales dacă aceștia o mai ”lălăie” mult cu achitarea ”prețului corect” stabilit de același ”consigliere” Florian Coldea!

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

LABORATOR CLASA A, SPECIALIZAT ANALIZE LUCRARI INFRASTRUCTURA, TERASAMENTE, BETON, ASFALT

pictograma_ASI
Mai multe analize

Cătălin TACHE

MĂ, CIUCĂ! PLECAȘI?

Cătălin TACHE

MORTUL VIU din VILA GROAZEI!

Cătălin TACHE

CÂRTIȚA DNA: ÎNGER sau DEMON?!

Cătălin TACHE

În 6 ZILE PUNE LACĂTUL pe DNA!

Cătălin TACHE

BORDELUL SERVICIILOR de pe ZĂGAZULUI!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.