PLICIUL DNA: CAD MILIARDARII CA MUȘTELE!

„Mandatul european de arestare emis în iunie 2016 pe numele omului de afaceri Alexander Adamescu a fost anulat definitiv de Curtea de Apel București!”

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Aceasta a fost știrea seacă de Sfânta Maria care a isterizat „lumea bună” consiliată de „GAȘCA NEBUNĂ” din Justiție a generalilor rezerviști Florian Mihai Coldea, Dumitru Cocoru și Dumitru Dumbravă.

Drept urmare, cu capetele oricum „prăjite” de apropierea nepermis de mult de „Soarele Puterii”, clienți, „consiglieri” și combinatori deopotrivă, dar cu toții aparținând tagmei „miliardarilor sistemului”, nu doar că au deschis șampaniile pe la Londra, Monaco, Nisa, Geneva sau Mykonos…

Dar au făcut și „sinucigașa” eroare judiciară de a nu se putea abține să nu le râdă în nas ofițerilor de contrainformații care, de această dată, au îndurat cu stoicism „aroganțele mafiote”. Dar doar pentru câteva zile. Și mai ales știind că, astfel, miliardarii fugari ai „GĂȘTII NEBUNE” nu fac decât să se așeze singuri sub „pliciul” Secției a II-a a DNA!

Astfel că, din acest moment în care aceeași CAB „optimizată” până în rărunchi de „plicurile galbene” ale lui Coldea a revocat mandatul european de arestare emis acum peste 8 ani, nu mai este chestie decât de „oportunitatea anchetei” până când miliardarii consiliați pe milioane de euro vor cădea ca „muștele”! Sub „pliciul” Secției a II-a a „NEW DNA”!

Iar „neamțul” Alexander nu are decât să deschidă șampania la fel cum a făcut-o și „frățiorul lui mai mare” de la Londra, Puiu Popoviciu. Cel care, „optimizat” la rândul său pe același „culoar feminin”, tot continuă să vadă România doar pe hartă! Chiar dacă DIVIZIA INTERNĂ a ASI GLOBAL USA a obținut fotografiile cu el de la Nisa, de la sfârșitul lunii trecute! Și le vom folosi! Dar când vrem noi!

Astfel că, mai ceva ca în bancurile de la Radio Erevan, Alexander s-ar putea să fi scăpat de un mandat doar pentru a primi un altul.

Reamintim aici că, în iunie 2016, pe numele fiului miliardarului Dan Adamescu era emis un mandat european de arestare. Apoi, în iunie 2021, Alexander Adamescu a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a mituit doi judecători de la Tribunalul București.

Iată însă că, după aproape alți patru ani de „hinghereală”, Alexander a „băut apă” după Puiu, la Londra! De 13 decembrie! La restaurantul de peste drum de „Embassy”! În prezența lui Coldea și a miliardarilor externi (…) și (…)! Asta doar așa, să se știe că se știe…

Și după doar două luni, judecătorul „cu Coldea în suflet” de la Tribunalul București, după peste doi ani și jumătate de amânări fără număr, a dispus, în doar câteva minute, anularea tuturor probelor DNA! De la înregistrări audio-video și denunțuri, până la documente și declarații de martori!

„Fotografia la zi” a cazului Alexander fiind că acesta petrece. La fel cum petrecea și „nea Puiu”, „injectându-și ficatul” – martorii susțin că la propriu! – pentru a se pregăti pentru petrecerea de bun venit de la Casa Doina! Cea care însă nu a mai avut loc! De ce? Pentru că la DNA mai avem și Secția a II-a! Cea care a dat un nou „număr de penal” dosarului care instrumentează, dacă nu cel mai numeros, atunci cu siguranță cel mai bogat „G.I.O.” al ultimelor decenii! Și în care deja sunt „prinse” numele a 5 (cinci) miliardari dintre cei mai discreți din România!

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

LABORATOR CLASA A, SPECIALIZAT ANALIZE LUCRARI INFRASTRUCTURA, TERASAMENTE, BETON, ASFALT

pictograma_ASI
Mai multe analize

Cătălin TACHE

IOHANNIS, pe ULTIMUL DRUM! La TURTLE BAY!

Cătălin TACHE

PUCIUL COLONEILOR 0314 – SPP: BUCULEI, AVĂSOAIE, VLĂSCEANU!

Cătălin TACHE

O POZĂ CÂT 10 RECHIZITORII!

Cătălin TACHE

PAHO, PUPĂ GHIULUL lui DESPI!

Cătălin TACHE

DNA dă iama în CNAIR: PISTOL, CHIRIE de 3.284.000 EURO!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.