OPERAȚIUNE BRICI: BRIȚA PREIA SIE!

Ei bine, uite că în altfel cam pe deplin debilul stat eșuat iohannist mai există și structuri contrainformative ai cărei ofițeri – fie ei și unii pe deplin acoperiți – nu uită că au depus jurământul militar doar în fața statului român!

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Astfel că recenta ”Lovitură – avertisment” prin care dezvăluiam negocierile subterane purtate pentru ca Iohannis Werner Klaus să își ”plătească polițele” pe sfârșit de mandat prin importarea în fruntea Serviciului de Informații Externe a actualului ambasador în Israel, Radu Ioanid, a avut efectul scontat!

Astfel că suntem în măsură să informăm că, și dacă se va forța aplicarea ”planului nebun” de ”schimbare imediată a liniilor” la SIE, atunci aceasta va fi una pe deplin controlată.

Desigur, este un ”scenariu negru” pentru stabilitatea sistemului de siguranță națională și mai ales a principalului Parteneriat Strategic. Dar fie și așa, conducerea operativă a Serviciului de Informații Externe urmează să fie asigurată de actualul ”număr trei”.

”Mapa profesională” a generalului Ioan–Octavian Brița fiind pe deplin suficientă pentru a pricepe până și grupările mai mult transfrontaliere, decât transpartinice care vor ”să pună laba” pe SIE de ce în fruntea serviciului trebuie să rămână, fie și pentru a asigura interimatul strict operativ, un profesionist din interior. Mai ales că, totuși, vorbim de un general care a absolvit inclusiv cursuri postuniversitare la Facultatea de JURNALISM și științele comunicării din cadrul Universității București, ”amănunt” de puțini știut…

”Generalul Ioan–Octavian Brița este adjunct al directorului SIE, șef al Directoratului de Resurse, numit în funcție prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 49 din 25.06.2019.

Încadrat în Serviciul de Informații Externe din anul 1995, a desfășurat și coordonat activități operative pe linie de intelligence și a contribuit activ la dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor Serviciului pe linie de cooperare externă.

A executat misiuni în străinătate – temporare și de lungă durată, iar în țară a ocupat următoarele funcții manageriale în domeniul operativ: locțiitor șef Direcție, șef Direcție și șef Direcție Generală.

Pentru rezultatele obținute, a fost recompensat cu înaintări în grad, înainte de termen, și decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler; Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; Ordinul „Bărbăție și Credință” în grad de Comandor, cu însemne pentru militari și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemne pentru militari”.

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

LABORATOR CLASA A, SPECIALIZAT ANALIZE LUCRARI INFRASTRUCTURA, TERASAMENTE, BETON, ASFALT

pictograma_ASI
Mai multe analize

Cătălin TACHE

Alina Gorghiu
DEVORATOAREO! TOT PRIN SPATE? PÂNĂ LA CAPĂT?

Cătălin TACHE

AU COMBINAT-O la 80 de ani! LA EA SUNT BANII lui BOC și VIDEANU!

Cătălin TACHE

Șeful STS, PRINS CU VIBRATORUL LA GURĂ pe ZĂGAZULUI, la PARTER!

Cătălin TACHE

ȚIRIAC, OMUL BND! SEHR GUT, COLDEA!

Cătălin TACHE

KARMA: MÂNA LUNGĂ a SIE te-a ajuns!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.