NICULAE, DĂ ÎNAPOI MILIARDUL, DE LA RUȘI!

Printre ”bătrânii combinatori” ai sistemului care încearcă acum să facă pe ”fetele mari” ale sistemului ticăloșit tocmai ce s-a înscris și de acum fostul cel mai bogat român.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Miliardarul Ioan Niculae încercând să delimiteze întreg statul român între ”securiștii buni” care l-au ajutat pe el ”dezinteresat” și ”securiștii răi” care i-ar fi făcut dosare degeaba.

Ce este drept, momentul operativ pare unul prielnic celor care, precum Niculae, ar fi făcut orice ca să se păstreze – că deja intrase de mult ! – în grațiile anumitor șefi de servicii secrete. De ce? Pentru a putea opera și în continuare în ”zona gri” a sistemului. Acolo unde nicio altă instituție a statului român nu a îndrăznit să calce, vreme îndelungată. Dar dacă generalii Coldea, Cocoru și Dumbravă trebuie negreșit să plătească pentru faptele lor, trebuie să o facă strict punctual. Ci în niciun caz să fie transformați acum în ”Acarii Păun” ai condamnărilor tuturor afaceriștilor români evazioniști din ultimul deceniu!

Ceea ce pare a fi și cazul unui Ioan Niculae despre care nu avem cum să uităm cum bătea cu pumnul în masă la negocierile – nu chiar atât de îndepărtate – cu timorații guvernanți pe care îi șantaja că ”DOAR RUSIA M-A AJUTAT”!

Un Niculae care, să nu uităm totuși, și-a clădit imperiul financiar pe afaceri derulate ca în ”Vestul Sălbatic” al României anilor de după Revoluție.

Între timp, cel mai bogat român ajungând cel mai datornic român! Mai ales la statul român!

Datorii pe care a tot refuzat să le plătească, până ce s-a ajuns la sume absolut halucinante. Printre ”victimele” magnatului care recunoaște franc că ”DOAR RUSIA M-A AJUTAT” fiind nume grele ale companiilor de stat românești și chiar multinaționale. Neplata gazelor pentru combinatele sale devenind deja un ”modus operandi”, existând plângeri din partea mai multor companii! Fiecare reclamând plata a câteva sute de milioane! De către același Ioan Niculae care a suferit o condamnare la doi ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul ”Mită la PSD”. Și o altă condamnare la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani. Fiind judecat și pentru că ”a constituit și coordonat un grup infracțional organizat care a urmărit și realizat delapidarea SNCN ROMGAZ SA, în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obținerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC InterAgro SA nu era îndrituită a le obține. Prejudiciul este de 282.630.330 lei”, după cum au stabilit procurorii.

Însă pentru naivii luați de valul ”dezvăluirilor” noului ”plângăcios” Ioan Niculae, DIVIZIA INTERNĂ a ASI reia o declarație belicoasă a miliardarului, dată cu doar câteva zile înainte de ”data fatidică” de 07.07.2020: ”La noi nu pot să iau gaz, nici credite, nici garanții, doar Rusia m-a ajutat”.

Niculae pregătind astfel, la acea dată, opinia publică pentru ”șantajul nebunesc” exercitat la adresa mai multor companii prin declanșarea ”diversiunii” Chemgaz Slobozia.

Hulind statul român, preamărind GAZPROM-ul și anunțând, totuși, doar ipotetica angajare a mii de români prin deschiderea a cinci combinate chimice. Bineînțeles, asta doar dacă primește din nou gaze ieftine, ca pe vremea lui Videanu.

”Cacealmaua” era însă de fapt cu totul alta. Și anume ca, fie și dacă nu ar fi primit gaze ”moca” – oricum solicitare complet ilegală! – Niculae și-a făcut calculele că astfel poate cel puțin nu mai este presat să plătească datoriile istorice la gazele deja consumate. Într-o singură zi, la 7 iulie, având de plătit la o singură companie suma totală de 148.136.001,04 lei! Datorie astfel defalcată: INTERAGRO SA (în insolvență) – 36.403.772,39 lei; INTERAGRO SRL (în insolvență) – 46.651.110,63 lei; INTERGAZ EST SRL (în insolvență) – 7.559.669,30 lei; CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL (în faliment) – 15.535.597,96 lei; VIROMET SA VICTORIA (în insolvență) – 2.733.782,26 lei; SCAEP GIURGIU PORT SA – 31.568.606,72 lei; DONAU CHEM SRL (în insolvență) – 7.634.461, 78 lei! Deci un total de 148.136.001,04 lei, datorii către o singură companie!

Existând informații că primele cinci companii de pe ”lista neagră” a lui Niculae ar avea de primit un total de aproximativ UN MILIARD de lei!

Așa că, înainte de a plânge ca ”ultimul dinozaur” al ”zonei gri”  a serviciilor, Niculae poate ar da mai bine miliardul înapoi! Și dacă nu îl are, să îl ceară de la ruși, dacă tot o ține ”langa” cu ”placa” despre cum doar Rusia l-a ajutat pe el!

Desigur, existând și varianta să se ”socotească”, ei știu cum, cu fostul coleg ”de lot” – și poate viitor – Adriean Videanu. Mai ales că, dacă ”strănută” Niculae, chiar că Videanu ”răcește” instant.


Plus că oricum DIVIZIA INTERNĂ se află și în posesia ”listei datoriilor” lui Videanu! Cu tot cu cele recente de la Cluj! Da, da, Adrieane, chiar alea!

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

LABORATOR CLASA A, SPECIALIZAT ANALIZE LUCRARI INFRASTRUCTURA, TERASAMENTE, BETON, ASFALT

pictograma_ASI
Mai multe analize

Cătălin TACHE

MĂ, CIUCĂ! PLECAȘI?

Cătălin TACHE

MORTUL VIU din VILA GROAZEI!

Cătălin TACHE

CÂRTIȚA DNA: ÎNGER sau DEMON?!

Cătălin TACHE

În 6 ZILE PUNE LACĂTUL pe DNA!

Cătălin TACHE

BORDELUL SERVICIILOR de pe ZĂGAZULUI!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.