EL ESTE ȘEFUL SPP INFILTRAT de PAHONȚU în AUR!

George Simion! Uită-te la această fotografie! Și apoi de-a dreapta și de-a stânga ta… Și trage singur concluzia…

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

Dar de-abia după ce verifici informația pe care, iată, DIVIZIA INTERNĂ a ASI ROMÂNIA ROMÂNIA – SUA și-o asumă astăzi în mod public.



Și anume că Alianța pentru Unirea Românilor a fost penetrată, până în cel mai intim anturaj al președintelui formațiunii suveraniste, de către generalul Lucian Pahonțu!

Cel care, după ce l-a legendat pe fostul șef al Protecției Interne al Serviciului de Protecție și Pază și comandant al celei mai ”decapatoare” structuri din întreg sistemul ticăloșit din România drept unul dintre cei care ar fi părăsit nemulțumiți SPP-ul, a reușit să îl infiltreze până la vârful AUR.

Este vorba despre colonelul Dumitru Voroneanu! Cel care, în ciuda zecilor de colegi ”băgați în hârtii”, tot nu a fost făcut general, așa cum i s-a promis. Și cum a fost ”ținut în lesă” un Voroneanu care, totuși, provine la originile sale militare dintre ”cățelarii DGIA”. Ofițerii DCiSM din cadrul Direcției Generale de Informații a Armatei știu prea bine de ce. Dar și noi!

Oricum, la conducerea Secțiunii de Siguranță Internă din cadrul SPP, colonelul Dumitru Voroneanu a eșuat lamentabil în îndeplinirea ingratei misiuni de a afla ”agenturili străini” pe deplin închipuite care ar fi penetrat ”PFA”-ul generalului Pahonțu. Chiar și după declanșarea istericei operațiuni de a duce ”cu autobuzul”, peste o mie de cadre ale SPP-ului la detectorul de minciuni, în timpul serviciului, doar pentru a li se pune obsesivele întrebări ” Îl citești pe Tache?”; ”Îl cunoști pe Tache ?”; ” I-ai vândut informații lui Tache?”; ” În ce monedă te-a plătit Tache?”.

Astfel că la acel moment operativ m-am văzut obligat să îi ”curm suferința” lui ”nea Mitică Cocârț” și să dezvălui public cum acesta și adjunctul său, colonelul Felix Dicu îmi turnau – la propriu și la figurat! – pe plaja ”specială” de la Olimp!

Ceea ce a dus la o reacție de îndată a generalului Lucian Pahonțu. Astfel că Voroneanu a fost ejectat din fruntea temutei structuri ”ultrasecrete” de contraspionaj U.M. 0163 H! Și a întregii SSI – Secțiunea de Siguranță Internă! De asemenea, adjunctul acestuia, colonelul Felix Dicu nu a mai fost nici el numit comandantul ”fantomelor” SPP-iste, după ce am prezentat probele că folosea tehnica donată de partenerii americani pentru a urmări ”mitocănește”, prin Palatul Victoria,  colegele pe deplin acoperite de la SRI!

Acum, ce este drept, Pahonțu chiar că a sărit din lac în puț! După ce l-a adus în fruntea SSI pe Munteanu Milorad Ionel. Un ”milițian” fără nici măcar o zi de muncă pe linie contrainformativă. Și ”în amintirea” căruia foștii colegi de la Direcția de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au deschis șampania de fericire că au scăpat de ”pilos”. După un fantomatic stagiu la Corpul de Control, ”Finul Mili” fiind numit șeful contrainformațiilor din SPP! Și implicit omul care ar trebui să asigure ultima linie de apărare contrainformativă a tuturor demnitarilor statului român, în frunte cu chiar șeful statului, indiferent de numele acestuia.

Iar după ce și-au lins rănile cu niscai ”cocârțuri” și ”halbe”, coloneii Dumitru Voroneanu și Felix Dicu s-au pus pe treabă.

În sânul surprinzător de primitor al unui președinte AUR care probabil habar nu a avut cui i-a încredințat linia de protecție internă a partidului! Pentru că, în timp ce Dicu a rămas la munca de jos strângând semnături prin parcările de la Lidl, în chiar fief-ul lui ”Mili din Chiajna”, colonelul Voroneanu Dumitru a reușit să fie ”plantat” la chiar ”jugulara” contrainformativă a lui George Simion.

Cel care, de astăzi probabil că are și niscai răspunsuri la multe dintre întrebările pe care știm că și le-a pus în ultima vreme.

Și pentru a nu mai exista chiar niciun dubiu, mediatizăm și fotografia colonelului Dumitru Voroneanu. Să îl recunoască barem colegii de partid.

Cu toate că nu mizăm prea mult pe onoarea militară a acestuia. Cea care spune că, peste tot în lumea civilizată de intelligence, orice șef de structură de contrainformații căruia i se face publică identitatea – și mai ales fotografia! – nu doar că pleacă acasă, la Mihăilești…

În rest, Lucică, rămâne cum am stabilit. AMR 131…

ASISTENȚA JURIDICĂ a ASI este asigurată de către LAW OFFICES of TONY PORNPRINYA, USA.

Distribuie articolul pe rețeaua preferată

LABORATOR CLASA A, SPECIALIZAT ANALIZE LUCRARI INFRASTRUCTURA, TERASAMENTE, BETON, ASFALT

pictograma_ASI
Mai multe analize

Cătălin TACHE

MĂ, CIUCĂ! PLECAȘI?

Cătălin TACHE

MORTUL VIU din VILA GROAZEI!

Cătălin TACHE

CÂRTIȚA DNA: ÎNGER sau DEMON?!

Cătălin TACHE

În 6 ZILE PUNE LACĂTUL pe DNA!

Cătălin TACHE

BORDELUL SERVICIILOR de pe ZĂGAZULUI!

Folosim cookies clasificate ca necesare bunei functionari a site-ului. Pentru moment nu monitorizam traficul, nu stocam informatii despre dumneavoastra. Doar folosind formularul de contact avem nevoie de informatiile dumneavostra pentru comunicare.
Vizitand acest site va dati acordul cu privire la folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe informatii vizitati pagina POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE.